…un prieten îmi spune că tot ce contează în jungla asta a interacţiunilor este să-ţi găseşti motivul pentru care să lupţi, fie el de natură financiară sau afectivă…sunt uşor circumspect…luptăm, luptăm, dar pînă cînd, mă întreb. oare nimeni nu oboseste în a fi mereu în faţa competiţiei?
…cele mai ciudate decizii din ultimele săptămîni a trebuit să le iau fiind prins între diferite dorinţe şi plăceri. cu ceva timp în urmă mă găseam aruncat într-un vortex de disperare, de abandon şi trădare. astăzi simt că totul a meritat. din plin. nu a fost simplu dar cu siguranţă a fost încă un pas la dezvoltarea mea. aşa am ajuns să aleg ce vreau şi lîngă cine vreau. iarăşi nu a fost simplu. nici nu cred că există simplu în astfel de situaţii. ajung la concluzia că cel mai mult contează să îţi vezi de drum şi de nebuniile tale…iar dacă se întîmplă să fie şi cineva lîngă tine, cu atît mai bine
…nu cred în căsătorie sau în dumnezei. cu toate acestea m-am trezit întrebat cînd aş avea de gînd să mă însor sau să fac un copil. am răspuns că cel mai probabil, dacă voi dori un copil îl voi avea cu două lesbiene iar despre căsătorie aş prefera să gîndesc în termeni de iubire şi nu de contract. teama de singurătate pentru cei care se uită la mine pare a fi un gînd înfiorător…nu concept existenţa fără căsătorie şi căsătoria fără copii. pe de altă parte, cred că pot fi împreună cu cineva şi necăsătorit cum pot fi tată, dacă cumva îmi voi dori asta, fără să fie o singură mamă.
…ar trebui să trăim clipa ca şi cînd ar fi prima oară, asta pot spune sigur. vara e la debut, întîmplările se vor descoperite iar oamenii se pierd printre texturi de piele şi sudoare. nimic nu pare mai frumos, mai calm şi mai excitant.

1 comentariu
Feed-ul pentru comentariile acestui articol
17/06/2010 la 12:24 pm
dintarglamansarda
ma bucur ca ai facut alegerea cea buna