…un prieten îmi spune că tot ce contează în jungla asta a interacţiunilor este să-ţi găseşti motivul pentru care să lupţi, fie el de natură financiară sau afectivă…sunt uşor circumspect…luptăm, luptăm, dar pînă cînd, mă întreb. oare nimeni nu oboseste în a fi mereu în faţa competiţiei?
mă grăbesc să ajung la un prînz. fug repede pe uşă, chem liftul şi cobor în stradă. e un Soare blînd care-mi gîdilă starea de bine. îmi aprind o ţigară şi îmi grăbesc paşii spre punctul de unde va trebui să o iau pe o scurtătură a spaţiului. pe drum îmi scriu gîndurile în tehnologie cînd din faţă văd cum se apropie o siluetă ştearsă, fanatică şi care răspîndea în aer ceva între masturbare pe miros de tămîie. cînd îmi ajuge în apropiere, face o piruetă spre stînga mea şi mi se adresează, Ar trebui să porţi o cruciuliţă la gît, şi merge mai departe. eu mă uit la ea, surprins de remarcă, merg evident mai departe şi tot nu mă prind…apoi mă buşeşte un rîs neghiob. da, da, şi dumnezeu le-a zis oamenilor creşteţi şi vă înmulţiţi…dar nu cu mine, vă rog. ce aşteptări porno pot avea de la o fanatică…merg mai departe şi rîd neghiob la gîndul numărării orgasmelor posibile pe care ar fi putut să le aibă femeia aia dacă s-ar fi dedicat iubirii aproapelui şi nu indexului de la mîna stîngă.
după o perioadă cam lungă de conflict între plictiseală şi inspiraţie am dat peste nişte scurt metraje animate…bune ca delectare matinală sau nocturnă, animaţiile rămân preferatele mele în materie de divertisment pentru copiii mari
…cea mai admirabilă animaţie mi se pare însă MUTO (chiar dacă-i de prin 2008). pentru cei urbani, pasionaţi de graff şi alte culori cred că e mai mult decât admirabilă această documentare a unui work in progress. prin oraşul grădinilor dintre betoane ar fi de găsit nişte locuri asemănătoare cu cele din berlin unde se întâmplă filmarea din MUTO…nu mai rămâne decât ca cineva să se ambiţioneze şi să-şi creeze propria animaţie din graff
astăzi lucrurile au mers bine la modul că nimic banal nu mi s-a întâmplat. deja mă obişnuiesc cu gândul că nu pot să fiu deloc liniştit…mereu trebuie să am atenţia ocupată de ceva…chiar şi de lucruri mărunte sau mai puţin plăcute. aşa am ajuns la concluzia că singurele momente de relaxare totală mi le pot permite când dorm, când fac sex şi atunci când lenea mă cuprinde într-atât încât ajung să nu-mi mai pese de ce se petrece în jur…evit televizorul, cărţile, filmele, muzica..doar stau şi o frec fără nicio remuşcare.
a fost odată un băiat care a aflat că moartea nu e nici neagră, nici nu are vreo coasă şi nici nu umblă cu diferite care trase de scheletice animale venite din infern. a fost odată un băiat care într-o zi de vara pur şi simplu s-a nimerit să fie exact în momentul când în spatele pereţilor unei case, cineva mult mai bătrân decât el mirosea pentru ultima oară izurile de petunii, gura leului şi regina nopţii. Read the rest of this entry »
Comentarii recente